Ghennadii Anpilogov: Și lupta cu umbra sau munca în fața oglinzii este box

25 noiembrie, 9:38

Interviu cu Ghennadii Anpilogov, antrenor de box. Rubrica Active Life cu sprijinul Jaguar.

 

În realitate, trebuia să realizez interviul cu Ghena Anpilogov cu mult timp în urmă. Prietenii mei Mihail Cociug și Denis Beznos se antrenează la el. Am realizat un interviu cu mama lui Ghena și sora sa. Ghena are 67.000 (!) urmăritori pe Instagram, e greu să nu observi profilul său pe rețelele de socializare. Iar eu iau interviu abia acum!

Dar în această întîrziere există un sens. Am reușit să vizionez filmul ”Gentlemenii” de Guy Ritchie și acum știu exact cu cine se aseamănă Ghena. Cu Antrenorul. Singura diferență este că el nu antrenează huligani, ci campioni, dar în rest, asemănarea este foarte mare.

Gata. Nu mai pot amîna interviul. Să mergem.

 

Ghena, salut. Mi-am distrus munca cu biografiile eroilor interviurilor mele. Deci, dacă nu te superi, vreau să omor doi iepuri dintr-o dată. Și interviu să iau și să adun date pentru biografie. Așa că începem cu „te-ai născut”, „unde”, „studii” și alte detalii.

 

Atunci scrie: M-am născut la Chișinău, în 1978, în a cincea generație de chișinăuieni pe linia mamei

 

Wow! (mă scuzați pentru emoții). La mine la a treia generație arborele genealogic se termină, iar tu ai cinci generații la Chișinău și un nume de familie rusesc neobișnuit ”Anpilogov”

 

Eu nu am mai întîlnit jurnaliști care să poată scrie din prima numele de familie corect, numai cum nu-l schimonoseau! Da, tatăl meu este din Rusia…

 

Să continuăm cu biografia…

 

Biografia de sportiv. Am făcut polo pe apă, am evoluat în selecționata Moldovei, în 1998 am terminat cu polo de apă și am început să mă ocup cu boxul.

 

Asta da schimbare, din piscină în ring, și încă la vîrsta de 20 de ani, cînd pentru box aproape că ești bătrîn…

 

Asta e familial. Adică să schimb boxul și polo de apă cu locurile. Bunicul meu a fost primul care a făcut box și apoi a jucat polo de apă pînă la vîrsta de 47 de ani. El, de fapt, a stat la originea polo de apă din Moldova. Apropo, primele abilități de box m-a învățat anume bunicul.

 

Deci, în 1998 ai schimbat costumul de înot pe mănuși și ai devenit boxer. Care au fost succesele tale?

 

Am evoluat în turnee internaționale, la Campionatul orașului, o colecție de premii nu am adunat, dar am văzut boxul din interior. Cum sa faci un sportiv. Cum sa duci o luptă. Am observat, am analizat și am ales munca de antrenor. Dacă nu mă greșesc în ani, sînt antrenor din 2006.

 

Despre tine, ca antrenor, se vorbește mult. Poți să-ți definești stilul de antrenare?

 

Netradițional. Nu toată lumea îl înțelege. Dar, știi, există o vorbă că „pe sportiv nu-l poți înșela”. Din moment ce sportivii vin la mine, înseamnă că fac totul corect.

 

Mai mult la antrenament vin sportivi sau „civili”, pentru fitness?

 

Și unii, și alții. Dar eu sînt cu siguranță singurul antrenor din Moldova care a pregătit un campion la box într-o altă țară. Pe Dumitru Vicol, campionul României pentru amatori în 2020, la categoria de greutate de pînă la 75 de kilograme.

 

Din spusele prietenilor, mi s-a creat impresia că tu înveți jumătate din businessmenii moldoveni să boxeze. Nu m-am gîndit că ai timp să combini aceste ore cu pregătirea sportivilor…

 

Eu antrenez foarte mulți oamenii de afaceri. Dar asta nu înseamnă că nu lucrez cu sportivii. Și eu vreau ca în întreaga lume să se vorbească despre școala moldovenească de box. Și se vorbește…

 

Deci, Vicol nu este singurul dintre sportivii vestiți pe care îi antrenezi?

 

De cinci ani colaborez cu Iulia Sacikova, legenda K1 din Israel și campioană mondială. Cu ea și cu antrenorul ei, Michael Britavsky. Noi chiar și în Moldova, cu susținerea lui Dorin Damir, am realizat un film despre pregătirea ei pentru Campionatul European. Am lucrat periodic cu Alexandr Lipovoi din Rusia. Maxim Railean este un alt campion de-al meu la K1. Am adus centura de campion, la categoria de greutate de pînă la 65 de kilograme, din România de la prestigiosul turneu Colosseum. Și în numeroasele victorii în K1 ale lui Stanislav Reniță este meritul meu, eu i-am „pus” mîinile.

 

Deci, în ce constă unicitatea școlii tale?

 

Nu-ți voi spune la interviu. Vino la mine la antrenament și vom vorbi.

 

Ghena! Măcar o parte din formulare, căci nu vor putea să vină la tine la antrenament toți cei care citesc acest interviu…

 

Bine. Voi spune așa… Eu iau în considerare fizica, geometria și antropometria. Programul de antrenament îl alcătuiesc individual pentru fiecare sportiv, avînd în vedere calitățile sale fizice. Deci, cineva va fi un luptător atacant, cineva va lucra la contra-atacuri, cineva va face o luptă de apărare. Nu va exista un singur stil. Boxul este imposibil de învățat pînă la sfîrșit, chiar și eu cu fiecare elev devin antrenor din nou.

 

Boxul este neapărat sparring și traume?

 

Iată o astfel de atitudine a insuflat școala în perioada URSS. Muncă obligatorie în perechi, vînătăi obligatorii și, dacă ești norocos, o comoție cerebrală neobligatorie. Cu boxul trebuie să înveți să te ocupi nu cu scopul de a bate în cap sau de a primi în cap, dar a învăța să lupți cu tine însuți. Și pentru ca acele abilități pe care le-ai primit în box, să le poți aplica cu ușurință în alte domenii de activitate.

 

Adică pentru tine este normal să antrenezi și fete și bărbați pentru care boxul este un fel de fitness, dar nu artă marțială?

 

Lupta cu umbra sau munca în fața oglinzii este de asemnea box. Și un profesionist în fața oglinzii nu poate fi confundat cu un amator. Toată lumea care se antrenează la mine este fața mea. Este calitatea muncii mele. Și sparringul nu este o condiție obligatorie pentru elevii mei. Poți învăța să înțelegi și să iubești boxul fără a fi nevoie să boxeze în pereche. În ceea ce privește femeile, desigur, le antrenez și pe ele. Începînd cu una de opt ani, care atrage like-uri pe rețelele de socializare ca un magnet.

 

Ai antrenat-o și pe mama și pe fiica ta…

 

Și pe fiul soției mele, l-am antrenat de la vîrsta de 12 ani, iar acum are 23 de ani. El este locotenent superior al armatei israeliene și cred că lecțiile noastre nu i-au fost inutile. Deci, în familia noastră, eu sînt consultant în box.

 

Ghena, la 55 de ani e prea tîrziu să vii la primul antrenament?

 

De ce? Doar ți-am spus că am o abordare individuală pentru fiecare…

 

Sursa: pavelzingan.md